Se pare că te aflii în .
Accesați site-ul dvs. de pe piața Scania pentru mai multe informații.
Scania Romania România

selectați regiunea de vânzări

Select production unit visit our global site

zona de vânzări
Production units

a cincea victorie consecutivă “Green Truck

10 Iunie 2021: Pentru al cincilea an consecutiv, Scania câștigă râvnitul titlu “Green Truck” al Germaniei. Prestigiosul concurs presupune o testare riguroasă organizată de două reviste germane de renume, care de-a lungul anilor a devenit un campionat mondial de eficiență a transportului pentru camioanele pe distanțe lungi.
 
„Cuvintele care îmi vin în minte sunt: „succes total” și „valoare adăugată pentru clienți”, declară reprezentanții Scania, ca reacție la știrile ultimului triumf  “Green Truck” al companiei, care în mod eficient face ca toată competiția să fie un mod demonstrativ pentru a arăta calitatea produselor Scania.
 
„Câștigarea acestui test cinci ani la rând este o performanță care nu ar fi putut fi posibilă fără munca asiduă depusă de-a lungul anilor, dar pe care totuși am reușit să o îndeplinim. Vedem acest titlu ca pe o dovadă finală a modului în care tehnologia propulsorului Scania sprijină clienții noștri în eforturile lor constante de a atinge cea mai bună economie totală de funcționare”, mai susțin reprezentanții Scania.
 
“Green Truck” este organizat de revistele de comerț germane “Trucker” și “Verkehrs-Rundschau”, iar testul din 2021 nu a fost mai puțin intens decât cele din anii precedenți. Organizatorii au estimat o greutate brută de 32 de tone și până la 430 CP pentru camioanele care au parcurs pista de testare de 342,8 km la nord de München.
 
Anul acesta Scania a intrat în competiție cu un R410 care a reușit să obțină un rezultat impresionant care a lăsat în urmă restul participanților: consumul mediu al camionului a fost măsurat la 23,53 litri la 100 km, iar pe lângă acest rezultat impresionant, Scania a reușit să obțină și viteza medie cea mai mare, atingând 80,60 km/h. Această performanță din partea Scania R410 a fost obținută pe un teren destul de provocator cu dealuri abrupte.
 
Testarea este riguros monitorizată și are loc pe drumurile publice, cu o combinație între autostrăzi și drumuri rurale. Condițiile care pot influența rezultatele, cum ar fi traficul și vremea, sunt compensate prin utilizarea unui camion de referință. Toate camioanele participante având aceeași marcă de anvelope, cu aceeași calitate de uzură și presiune.

Acest Scania R 410 este „verde” din toate punctele de vedere: este ultimul dintre cele cinci camioane Scania care au câștigat râvnitul titlu “Green Truck”, un test anual de presă german care este văzut drept campionatul mondial la consum redus de combustibil și eficiență de transport pentru camioanele pe distanțe lungi.
 
„Posibilitatea de a oferi cele mai eficiente camioane nu face parte doar din ADN-ul Scania, dar este și este ceva pentru care ne-am străduit și ne vom strădui întotdeauna; este, de asemenea, extrem de important pentru combaterea schimbărilor climatice și pentru atingerea obiectivelor noastre ambițioase bazate pe știință ”, susțin reprezentanții Scania. „Deși electrificarea este aproape, avem nevoie de cele mai eficiente motoare cu ardere pentru a atinge obiectivele Acordului de la Paris, aspect pentru care Scania militează”.

În aprilie 2021, Scania și-a adunat cei cinci câștigători “Green Truck” pentru o ocazie de sărbătoare care merită imortalizată. Camioanele Scania care au fost supuse testelor de presă demonstrează că nu există nicio șansă de pensionare, indiferent de cât de bine meritată este.
 
Scania consideră că testele de presă sunt un factor extrem de important în procesul de dezvoltare. Este, de asemenea, de o importanță imensă pentru potențialii cumpărători de camioane, deoarece testele de presă și evaluările pe care le fac jurnaliștii independenți sunt de fapt cele mai relevante informații disponibile pe piață pentru potențialii clienți.
 
„Unii oameni ar putea crede că acele camioane care sunt testate au fost în prealabil pregătite sau produse special pentru a fi înscrise în competiție; în realitate nu sunt”, declară Scania. „Sunt camioane de producție obișnuite, la fel ca cele pe care clienții noștri le pot comanda. Desigur, sunt bine păstrate și bine întreținute, dar aceste aspecte le recomand tuturor proprietarilor de camioane. Lucrul cu adevărat extraordinar despre “Green Truck”și alte teste de presă este că acești câștigători de la Scania sunt aceleași camioane pe care clienții noștri le folosesc în operațiunile lor zilnice.”, afirmă reprezentanții Scania.