Scania 540 S castiga la testele comparative de presa
Toamna trecută, Scania a participat la două teste comparative organizate în Germania de revistele comerciale europene. Rezultatele pentru Testul 1000 de Puncte şi pentru European Truck Challenge (ETC), au fost publicate, iar cap-tractorul Scania 540 S, le-a câştigat pe amândouă, clasificându-se cu mult înaintea celorlalţi.
„Câştigând aceste teste de comparaţie dovedim încă o dată poziţia pe care o deţine Scania, aceea de lider în industrie”, spune Stefan Dorski, Vicepreşedinte Senior şi Şef al Scania Trucks. „Când jurnalişti independenţi şi experimentaţi evaluează toate aspectele relevante ale produselor noastre, folosind metode ştiinţifice şi comparându-le cu cele ale colegilor noştri, rezultatele spun o poveste care este extrem de importantă pentru potenţialii cumpărători de camioane”.
Testul 1000 de puncte şi concursul ETC sunt printre cele mai importante teste comparative pentru camioanele comerciale de transport greu din lume. Ele sunt organizate de revistele comerciale germane, cu participarea unor jurnalişti cu experienţă din alte ţări. Dotările cabinelor, mediul în care lucrează şoferul, confortul locului de dormit, nivelele de zgomot, toate acestea sunt evaluate, alături de alte aspecte precum comportamentul camionului în trafic, schimbarea treptelor de viteză şi modul de funcţionare. Camioanele sunt conduse mai mult de 300 km pe diverse tipuri de drumuri publice, echipate cu echipamente calibrate de măsurare a consumului de combustibil, pentru a confirma cu cea mai mare corectitudine consumul real de combustibil. Fiecare aspect este notat, iar notele se adună pentru a forma rezultatul final al fiecărui camion.
„Ni s-au acordat cele mai multe puncte la ambele teste, dar, eu, personal, sunt cel mai mândru de faptul că camionul nostru a avut cel mai redus consum de combustibil, oferind în acelaşi timp cea mai ridicată viteză medie”, spune Dorski. „Acest lucru scoate în evidenţă eficienţa inerentă a transporturilor pe care o oferă Scania. Şi nu numai clienţii noştri vor beneficia de acest rezultat remarcabil, va avea şi o contribuţie substanţială – aici şi acum – în lupta pe care o ducem pentru a reduce emisiile de CO2 cu care se confruntă lumea întreagă”.
Testul 1000 de puncte, organizat de Michael Kern este publicat în câteva reviste comerciale,inclusiv în “Lastauto Omnibus”. Concursul ETC, organizat de Hans-Jürgen Wildhage, este publicat în “KFZ Anzeiger” şi alte câteva reviste. La testul 1000 de puncte, care a avut loc în octombrie 2020, au participat Scania 540 S, MAN TGX 18.510 BLS şi Mercedes Actros 1853 LS. La concursul ETC din noiembrie 2020 au participat DAF XF 530, Scania 540 S, MAN TGX 18.510 BLS şi Mercedes Actros 1853 LS. Toţi producătorii europeni majori au fost invitaţi la ambele teste.