You seem to be located in .
Accesați site-ul dvs. de pe piața Scania pentru mai multe informații.
Scania Romania România

selectați regiunea de vânzări

Select production unit visit our global site

zona de vânzări
Production units

O CARIERĂ LA SCANIA

Valorificarea tuturor posibilităților

Descoperirea propriului traseu

De la stagiar la Manager grup la canotoare de elită, cariera lui Karin Rådström este un exemplu excelent cu privire la posibilitățile oferite de Scania. Ultima oprire a adus-o până în Kenya.

Cariera lui Karin Rådström la Scania a început atunci când s-a alăturat companiei în Suedia, prin programul de stagiatură pentru absolvenți. Chiar după primul interviu, a știut că aceasta era compania potrivită pentru ea, iar spiritul deschis și pozitiv al companiei Scania a reprezentat factorul decisiv.

Rådström declară că, prin participarea la programul pentru stagiari, a învățat foarte multe despre companie și a reușit să-și creeze numeroase contacte. „Încă mai aplic lucrurile pe care le-am învățat atunci”, mărturisește ea. „De exemplu, am însoțit un șofer timp de 10 zile și am dormit în autocamion. După această experiență, este mai ușor pentru mine să înțeleg clienții și pe șoferii acestora.”

După programul de stagiatură, Rådström a început activitatea în cadrul departamentului Informații despre produse, oferind informații utile carosierilor de autocamioane. Curând a fost promovată ca Manager de grup, dar și-a redus programul la jumătate de normă după ce a fost selectată în echipa națională de canotaj a Suediei.

Timpul schimbării

După competiție, Rådström a revenit la postul de șefă a departamentului de Servicii conexe, unde a rămas până când a simțit că sosise momentul pentru o schimbare. S-a mutat în Kenya pentru a deveni șefa departamentului de Comunicări de marketing și pre-vânzări.

Rådström afirmă că relația bună cu șefii ei și posibilitatea de a apela la colegi atunci când a avut nevoie de ajutor au contribuit la varietatea carierei sale.

„Am avut un șef bun, care m-a întrebat ce aș fi vrut să fac după ce voi fi schimbat două joburi după acesta”, spune ea. „Am răspuns că nu știam. S-a uitat la mine și mi-a spus cu fermitate: „Karin, dacă îmi spui ce vrei să faci, va fi mult mai ușor să te ajut.” A fost cel mai bun sfat privind cariera pe care l-am primit vreodată.”