Se pare că te aflii în .

Romania

Caravana Scania Drive Like a Pro s-a încheiat după 8 săptămâni, 17 orașe, peste o mie de companii participante

Caravana Scania Drive Like a Pro și-a încheiat traseul național după 8 săptămâni intense, marcate de interacțiuni directe cu profesioniștii din domeniul transporturilor și demonstrații relevante de eficiență în condiții reale de trafic.

Lansată pe 24 aprilie la Brașov și încheiată pe 10 iunie la Craiova, Caravana a traversat România, ajungând în 17 orașe cheie precum Cluj, Timișoara, Sibiu, Constanța, Iași, București și Galați. În total, 1.148 de companii au participat la cele 18 evenimente organizate, iar 348 de sesiuni de Test & Drive au fost susținute cu ajutorul celor patru modele disponibile: Scania Super, Scania V8 și Scania Super electric.

 

Testare practică, feedback real, soluții concrete

 

Obiectivul principal al Caravanei a fost să demonstreze eficiența consumului de combustibil oferit de noua gamă Scania Super. Participanții au beneficiat de sesiuni individuale de condus, discuții aplicate cu specialiștii Scania și evaluări personalizate prin intermediul calculatorului de consum Scania, un instrument care a oferit date clare privind economia reală în exploatarea camioanelor.

 

„Caravana Scania 2025 a fost mai mult decât o demonstrație de produs – a fost un dialog deschis cu oamenii care mișcă înainte industria transportului. Am învățat din feedback-ul lor, am împărtășit soluții și am construit împreună o viziune sustenabilă pentru viitorul mobilității”, a declarat reprezentantul Scania România.

 

O comunitate unită de performanță și responsabilitate

 

Evenimentul a adus împreună șoferi profesioniști, antreprenori și manageri de flotă care caută soluții performante, eficiente și sustenabile. Scania Super a demonstrat, prin fapte, că tehnologia de ultimă generație poate aduce un plus semnificativ în operarea zilnică, fără a compromite confortul sau puterea.

Continuăm împreună

 

Scania mulțumește tuturor celor care au fost parte din Caravana 2025 și reconfirmă angajamentul său față de inovație, eficiență și parteneriate durabile. Campania a fost un pas important în consolidarea relației cu industria transporturilor din România – o industrie care merge mai departe, zi de zi, cu încredere și viziune.