Scania emite obligațiuni verzi pentru a finanța alte investiții în electrificare
Pentru a își putea susține în continuare investițiile în electrificare, Scania a emis o altă obligațiune verde, de această dată în valoare totală de 3 miliarde SEK. Încasările vor fi folosite pentru investiții ulterioare în dezvoltarea vehiculelor electrice cu baterie. Interesul puternic acordat acestei obligațiuni arată că piața de capital susține în mod activ scopul urmărit de Scania, acela de a face trecerea către un sistem sustenabil de transport.
Scania a emis o a doua obligațiune verde ca parte a eforturilor depuse de companie pentru a își consolida investițiile în tehnologiile de electrificare. În anul 2020, Scania a devenit prima producătoare de vehicule grele comerciale care a primit aprobare pentru a emite obligațiuni verzi, încasările din prima sa obligațiune fiind investite în fabrica de baterii a companiei și în dezvoltarea vehiculelor electrice cu baterie.
Aproape 20 de bănci nordice, companii de asigurări și manageri de fonduri de pensie au participat la licitația pentru noua obligațiune verde Scania. Încasările sunt canalizate pentru proiecte care vor avea un impact profund asupra reducerii emisiilor de CO2 și vor finanța cercetarea continuă efectuată de Scania și dezvoltarea vehiculelor electrice cu baterie.
„Dezvoltarea la care suntem martori, atunci când comunitatea financiară ia parte la trecerea către transporturi sustenabile, este încurajatoare. Credem că interesul în investiția verde, necesară pentru a elimina treptat dependența de combustibili fosili, va începe să crească la nivel global”, spune Jonas Rickberg Chief Financial Officer al Scania.
Lumea se află în mijlocul unei crize energetice, dar investiția pe termen lung în infrastructura pentru încărcarea vehiculelor electrice rămâne vitală, pe măsură ce un număr tot mai mare de vehicule electrice cu baterii va permite desfășurarea transporturilor fără combustibili fosili.
„Nevoia de investiții pentru a garanta tranziția către transportul fără combustibili fosili este imensă. Vom folosi obligațiunea verde pentru investiții continue în electrificare, din moment ce ne așteptăm ca vehiculele electrice cu baterii să reprezinte jumătate din vânzările anului 2030”, explică Rickberg.
Green Bond Framework /Cadrul obligațiunilor verzi constituie baza pentru identificarea, selectarea, verificarea și raportarea proiectelor care sunt eligibile pentru finanțare prin intermediul încasărilor din obligațiuni verzi. Compania norvegiană CICERO Shades of Green, un evaluator de mediu de top al cadrelor obligațiunilor verzi și de sustenabilitate, a evaluat cadrul Scania ca ‘verde închis’, culoare care se aplică proiectelor și soluțiilor care corespund viziunii pe termen lung a unui viitor cu emisii reduse de carbon, rezistent la schimbările climatice. În conformitate cu principiile obligațiunilor verzi/ Green Bond Principles, încasările vor fi gestionate în conturi separate și alocarea sumelor va fi raportată în mod transparent, alături de reducerile emisiilor de carbon care vor fi obținute.