Compania minieră Boliden cumpără un camion electric Scania de 74 de tone
Un camion electric de 74 de tone, pentru transporturi grele, va fi livrat companiei miniere Boliden în primăvara anului 2022. Camionul electric face parte din obiectivul companiei de a-și reduce emisiile de CO2 cu 40% până în 2030.
Vehiculele electrice devin o imagine comună pe drumurile din nordul Suediei. Camionul electric, cu o greutate totală de 74 de tone, inclusiv încărcătura și remorca, va fi condus de compania de transport Renfors Åkeri AB pe un traseu dus-întors de 30 km pe drumurile publice, lângă mină din nordul Suediei.
„Încă o dată, arătăm că transportul pentru vehiculele grele este posibil din punct de vedere tehnic cu soluții complet electrice. Dezvoltarea este rapidă! Este vital ca infrastructura să țină pasul pentru a permite mai multor clienți să facă acest demers. De asemenea, este foarte valoros să lucrăm la acest tip de concept pentru operațiuni grele electrificate cu jucători precum Boliden, care doresc să impulsioneze dezvoltarea, nu în ultimul rând în domeniul mediului”, spune Fredrik Allard, Head of E-mobility, Scania.
„A încerca o soluție electrica pentru vehicule foarte grele într-un stadiu incipient și a contribui la dezvoltarea și tranziția către soluții durabile sunt principii în conformitate cu agenda noastră. Camionul electric Scania va reduce emisiile într-unul dintre cele mai importante fluxuri din operațiunile noastre și va consolida și mai mult performanța noastră climatică ridicată”, spune Jonas Ranggård, Manager de Program, Boliden.
Acest camion electric face parte dintr-un proiect inovator de pre-dezvoltare între Scania și Boliden. Colaborarea deschide posibilitatea de a electrifica mai multe fluxuri de transport ale Boliden în viitor.
Soluțiile tehnice ale camionului electric se bazează pe tehnologia actuală produsă în serie, dar avand adăugate componente mai robuste, ceea ce face ca vehiculul electric să funcționeze în timpul operațiunilor grele. Această capacitate de încărcare deosebita și o autonomie și mai mare fac parte din soluțiile Scania produse în serie în decurs de 24 de luni. Livrarea acestui camion este planificată pentru al doilea trimestru al anului 2022.
Proiectul face parte din REEL, Regional Electrified Logistics, o inițiativă condusă de CLOSER și susținută de programul Fordonsstrategisk forskning och Innovation (FFI) pentru a deschide calea pentru tranziția către un transport electric de marfă pe piața suedeză.
Primele două camioane complet electrice din seria L au fost livrate în decembrie 2021, iar restul flotei va fi livrată pe tot parcursul anului 2022 și în prima jumătate a anului 2023.